Ambasadorul român în SUA îi găsește scuze lui McCain: probabil a comis o eroare, e un prieten constant al României

Ambasadorul român în SUA îi găsește scuze lui McCain: probabil a comis o eroare, e un prieten constant al României
Publicat: 04/06/2016, 18:34

„Probabil că domnul senator John McCain a comis o eroare invocând România într-o formulare nefericită care contrazice esența unei declarații oficiale sprijinită de senatorul John McCain și adoptată în unanimitate de Senatul Statelor Unite ale Americii, prin care țara noastră este apreciată tocmai pentru contribuția majoră la promovarea și respectarea principiilor democratice în regiune”, a afirmat Maior, potrivit unui comunicat de presă emis de misiunea de la Washington.

Maior a afirmat că McCain este cunoscut „drept un prieten constant al României” și a amintit că senatorul a semant Rezoluției Senatului Statelor Unite ale Americii privind împlinirea a 135 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre România și Statele Unite ale Americii.

Documentul, menționează diplomatul român, subliniază „rolul semnificativ al României, în ultimii 25 de ani, dar mai ales în contextul regional actual, în direcția promovării stabilității, securității și respectării principiilor democratice în Europa Centrală și de Est, Balcanii de Vest și regiunea Mării Negre.”

Senatorul republican John McCain a declarat, în contextul dezbaterilor electorale din SUA, că, indiferent dacă Donald Trump va deveni președinte, sistemul democratic de control instituțional funcționează în Statele Unite, spunând: „Nu suntem România.”

Numeroși politicieni și analiști din Statele Unite, inclusiv din Partidul Republican, sunt preocupați de perspectiva unei victorii a controversatului magnat Donald Trump în scrutinul prezidențial.

În acest context, senatorul republicanul John McCain, devenit recent un susținător reticent al lui Donald Trump, a declarat că națiunea americană nu va fi în pericol în cazul în care controversatul politician devine președinte.

„Eu cred în continuare că avem instituții guvernamentale care vor ține sub control o persoană care ar încerca să își depășească atribuțiile constituționale”, a declarat John McCain, citat de ziarul The New York Times.

„Avem Congresul. Avem Curtea Supremă de Justiție. Nu suntem România”, a adăugat McCain. „Instituțiile noastre, inclusiv presa, sunt încă suficient de puternice pentru evitarea” actelor neconstituționale, a subliniat senatorul republican.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Dezvăluiri tulburătoare. Rana fatală a Prințesei Diana, "mică, în locul nepotrivit și foarte rară”, care...
Palatul Buckingham a început să planifice funeraliile Regelui Charles. Ce se va alege de Regina...
FOTO. Imagini incendiare în costum de baie cu una dintre cele mai frumoase femei din...
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
Site-ul unde mii de oameni își caută un partener cu care să își pună capăt...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
Poliţia Română a dublat numărul de locuri scoase la concurs. 13.000 de posturi sunt neocupate
Snopit în bătaie de un vecin, Cristian a murit! "Fiecare os din fața lui e...
Un infractor a reușit să se dea drept polițist timp de un an și jumătate....
Știrea momentului în România! Ion Iliescu la 94 de ani a...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Fondatorul Telegram, Pavel Durov, a fost arestat în Franţa. La 39 de ani, „Mark Zuckerberg...
ASTRONOMII au obținut primele imagini cu STEAUA NORDULUI! Cum arată POLARIS?
Se dă lege pentru cei cu telefoane mobile. Obligație în 5 minute. Sunt amenzi mari
Bicarbonatul de sodiu înlătură mirosurile neplăcute din șifonier
Ce au vrut să mânânce Ed Sheeran și Chris Hemsworth în România. Unde au ținut...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Câți prieteni are Anamaria Prodan. Ce spune despre oamenii care au dezamăgit-o. “Cel care e...
Misterul scufundării superiahtului miliardarilor, investigat de anchetatori. Ce ipoteze se iau în calcul
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
De ce pisicile zgârie mobila din casă?